Echipa
Andrei Pascale
În ordine cronologică, la 17 ani, trainer în programul educațional ”Liderii Mileniului Trei”, la 19 ani, student la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, iar la 20 ani, coordonator național al programului ”Liderii Mileniului Trei” și președinte al Clubului LMT. De când se știe este atras de artele vizuale (grafică, pictură, arhitectură, fotografie, graffiti etc.), iar acum studiază publicitatea și industriile creative. Consideră creativitatea o ”nevoie”, pe care încearcă să și-o ”satisfacă” pe cât de des posibil: oriunde și oricând. Este interesat și de: educație nonformală, filme inspiraționale, dezvoltare personală, artă, istorie.
Îi poți scrie la: andrei.pascale@clublmt.ro
Raluca Sîmbotin
Raluca colaborează cu Asociația Club LMT încă din anul 2007. A fost membru, i-a coordonat activitatea timp de un an în calitate de preşedinte, iar acum este vice-președinte. Raluca se ocupă de dezvoltarea portofoliului de proiecte și de atragerea de finanțări. Are o experiență de patru ani de voluntariat in cadrul organizațiilor: Fundatia Codecs pentru Leadership, Junior Achievement, ARDOR, German Marshall Fund. Proiectele la care a participat: Conferinţa Summitului NATO de la Bucureşti, Presidential Classroom, Parlamentul Tinerilor i-au deschis apetitul către diplomaţie şi parteneriate internaţionale, aşa că a decis să urmeze Facultatea de Drept, în cadrul Universităţii Bucureşti. Este interesată și de: educaţie, training, sectorul non-guvernamental, drepturile omului.
Îi poți scrie la: raluca.simbotin@clublmt.ro
Andra Rotaru
Este studentă la Comunicare şi Relaţii Publice, Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Impactul pe care ediţiile Branding România 2007 şi 2008 l-au avut asupra ei, prin oamenii fascinanţi întâlniţi şi activităţile de autocunoaştere, dezvoltare personală, a determinat-o să vrea să transmită experienţa la rândul ei. Astfel, a devenit trainer LMT şi a continuat “a învăţa”. Domeniile de interes sunt: leadership, educaţie, comunicare audio-vizuală, cultură portugheză, filosofie.
Îi poți scrie la: andra.rotaru@clublmt.ro
Eliza Chirilă
Deși e din Roman (Neamț), Eliza colaborează de mai bine de 2 ani cu cei din Club LMT și a participat până în acest moment la numeroase proiecte și evenimente naționale și internaționale. Elevă în clasa a XII-a, Eliza își dorește pe viitor să studieze Dreptul la Universitatea din București și să lucreze într-un ONG. Preocupată de educație, public speaking, democrație și probleme de tineret, e mereu activă și coordonează diverse proiecte cu și pentru tineri. Momentan lucrează la un post local de televiziune unde moderează emisiunea ”Bazar de idei”, coordonează proiectele internaționale în Club LMT și este ambasador al LumeBuna.ro.
Îi poți scrie la: eliza.chirila@clublmt.ro
Ana Beclenaș
Ana-Maria este in prezent coordonator al departamentului de Fundraising din cadrul Club LMT si eleva in clasa a XII-a la Colegiul National Sf. Sava. In 2009 a devenit trainer in Fundatia Codecs pentru Leadership, specializandu-se pe modulul negocierea si solutionarea conflictelor. S-a implicat ca organizator in implementarea programului de orientare in cariera Student Career Path si Experience Project Management. Ca experienta anterioara, s-a ocupat de departamentul proiecte internationale, a absolvit traininguri de vanzari si project management si a participat la seminarii nationale. Este interesata de: educatie, training, voluntariat, limba franceza.
Îi poți scrie la: ana.beclenas@clublmt.ro
Irina Moldoveanu
Irina este a 12-a în C.N.B.G. ”George Coșbuc”, iar în Club LMT de la sfârșitul verii. Se pregătește să-și ia permisul și să urmeze Psihologia după terminarea liceului. Îi plac oamenii și vrea să implice cât mai mulți tineri în conceptele de voluntariat, dezvoltare personală, ONG-uri, comunitate. Are o pasiune pentru Vama, spiritualitate, echitație, balet și are momente când e leneșă. Motto-ul preferat: “Viața nu se măsoară cu numărul de respirații pe care le aveți, ci în momente care iți taie răsuflarea.”"
Îi poți scrie la: irina.moldoveanu@clublmt.ro
Oana Petcu
Elevă la “Colegiul Național Sf. Sava”, în clasa a 12-a, trainer în programul ”Liderii Mileniului Trei” și membră a Clubului de aproximativ 2 ani. Adoră să interacționeze cu oamenii și crede în puterea fiecăruia de “a face istorie” în tot ceea ce își propune în viață. Este interesată și de: resurse umane, educație, comunicare, psihologie.
Îi poți scrie la: oana.petcu@clublmt.ro






