Jurnal de calatorie: Antalya, Turcia, 2011

By • on March 6, 2011 • Filed under: Youth Exchange

Daca in luna ianuarie Club LMT dadea startul inscrierilor tinerilor interesati de schimbul international “Dissipation can be Stopped” iata-ne acum revenind cu o retrospectiva a celor 8 zile in care participantii si-au unit spiritul creativ si simtul de observare, solutionand problemele vietii sociale date de ceea ce implica termenul – cheie “dissipation”.

Vorbim, asadar, de schimbarile pozitive dorite in propria viata, analizate pe doua planuri: atat din sfera sistemului social, cat si din sfera mediului natural inconjurator.

DE CE v-am incurajat sa participati la schimbul international de tineri (si de ce o vom face si in continuare)?

Pentru ca experientele de interactiune in spatiul social determina cunoasterea aprofundata a evenimentelor care se intampla si ni se intampla, pe care le dorim, de altfel, sa (ni) „se intample” bine. Pentru ca vrem sa depasim perceptia limitata de „eu / individ” si sa actionam pentru „noi / echipa”. Automat, schimbul de experienta inseamna si schimb de perceptii, de activitati culturale si presupune, implicit, un schimb de roluri. Iata de ce, la finalul oricarui proiect de echipa care a presupus activitati tot mai diversificate, cuvintele parca nu mai gasesc un fir logic pentru a exprima sentimentele, sentimentele parca se amesteca si ne taie rasuflarea si, ceea ce constientizam la scurt timp, dupa ce toata nebunia si toti coechipierii au disparut, este ca ne e tare dor de „acea atmosfera” si vrem sa o repetam!

Daca acesta a fost efectul schimbului international din Antalya, Turcia asupra super-eroilor nostri, atunci inseamna ca putem rasufla linistiti ca v-am incurajat si de aceasta data sa dati frau liber spiritului vostru creativ intr-o aventura care v-a fost schimbata intr-o adevarata experienta de viata, de „viata tanara”.

Suntem curiosi sa rasfoim „jurnalul de calatorie cu destinatia Antalya, februarie 2011” si sa aflam impresiile participantilor? Cu siguranta, mai ales ca nu le-a lipsit nici camera foto din rucsacul cu asteptari, curiozitati, cativa banuti de buzunar si dorinta de a impartasi si celorlalti din entuziasmul specific tinerilor romani!

Mirela Dragu ne confirma faptul ca „a fost o experienta multiculturala de la care am avut de invatat” prin “munca de echipa, comunicare intensa, prietenie si distractie”.

Cum a impresionat-o? “Dupa ce am ajuns acasa, am realizat ca imi lipsesc toti “… si au reluat legatura.

Rasfoim in continuare… Adrian Botos a fost unul dintre aceia care considera ca sentimentele traite nu pot fi transpuse in cuvinte: oricat ai incerca sa descrii cuiva nimeni nu va intelege decat noi cei care am fost acolo”.

Ce l-a impresionat? “Trainerii au fost de nota 10+, ma asteptam la teorie pe Power Point si la ceva mult mai plictisitor, dar a fost foarte practic, cu multa munca de echipa si cu exemple clare si cu discutii, mi-a placut ca programul a fost flexibil”.

Totusi, puterea cuvintelor il ajuta sa ne spuna ca: “Pana acum a fost cea mai frumoasa saptamana din viata mea, plina de distractie, de munca, de emotie…cu cei din Romania ne-am inteles super nu ma asteptam! Mi-e atat de dor de ei parca ii cunosc de o viata, am fost cel mai tare grup!”

Si chiar sa ne faca o dezvaluire mai … puternica?!: “Eu personal m-am indragostit de Turcia, de oamenii de acolo si de ospitalitatea lor. (…) Vreau sa va multumesc din suflet pt oportunitatea oferita si sper sa mai colaboram.”

Cu siguranta vom colabora si in continuare, multumim si noi!

Si tot rasfoim si…iata ce mai gasim: impresiile Andradei Alina Pepenel se opresc in special asupra oamenilor cu care a interactionat pe parcursul celor 8 zile: “Am fost inconjurata de persoane deosebit de inteligente si pline de viata. Am avut traineri care au stiut sa ne acapareze atentia si sa ne faca sa lucram impreuna”.

Ce a invatat de la ei? “La inceput am avut anumite retineri cu privire la cum vor decurge zilele fiind inconjurata de persoane necunoscute, dar pe parcurs mi-am dat seama ca am facut parte dintr-un grup care s-a implicat in totalitate in proiectul Dissipation can be Stopped”.

Cat de puternica a fost experienta traita? “S-au varsat lacrimi, s-au facut schimburi de e-mail si Facebook si s-au promis vizite reciproce. Sper ca toata lumea s-a simtit bine, ca vom pastra legatura si ca macar unii dintre noi vor avea ocazia sa se reintalneasca. Multumesc Clubului LMT pentru ca mi-a dat ocazia sa particip in acest proiect”.


In mod cert, povestea pe care participantii au legat-o impreuna prin disponibilitatea de a invata unii de la altii a depasit asteptarile organizatorilor. Nu va cerem sa ne credeti pe noi, credeti-o pe Monica Cosac pentru ca ne marturiseste: “la nici o zi dupa ce ne-am intors acasa, organizatorii au scris ca e mult prea trist acolo fara noi si ca asteapta sa ne intoarcem”.

Cum s-au remarcat tinerii romani la schimbul international? “Tineri, frumosi, inteligenti, foarte talentati, cu mult entuziasm, LMT-istii din Romania au stralucit tot timpul prin inteligenta, eleganta, cunostintele de limba engleza si au aratat ca stiu sa se distreze. Nu cred ca a fost cineva care sa nu-i admire”.

Asadar, si noi va multumim la fel de mult, ba chiar si mai mult pentru ca ati receptat mesajul nostru, pentru ca ati fost deschisi si sinceri in propria piele, pentru ca v-ati intors bucurosi si bogati spiritual! Daca ati deschis apetitul si altori tineri pentru implicarea in urmatorul schimb international, aflam la inscrierile viitoare!

Pana atunci insa, continuati sa “zburati”… oficial vremea primavarateca abia s-a instalat!

Pe curand,

Club LMT

Leave a Reply